Capatul drumului de fier

Nu colind prea mult Bucurestiul in perioada sezonului rece, insa in fiecare saptamana ajung macar odata la Gara de Nord pentru a ridica tolbele cu bunatati, respectiv sursa mea de energie.Cladirea garii este o clona a celei din Paris insa doar din punct de vedere arhitectural, restul este specific garilor din Romania sau a tarilor vecine, Moldova si Bulgaria.Fiecare gara de la noi ascunde un colt unde animalele bipede urineaza cu o placere desavarsita si de necesitate dupa iesirea din birtul fara toaleta.Gara din Bucuresti este pazita mai bine de oamenii strazii decat de angajatii companiilor de ordine si protectie, ei iti pot oferi informatii, se adreseaza politicos si nu ezita sa-ti ceara un ban sau ceva de mancare.Mai mult, unii dintre ei sunt adevarati sanitari, orice pahar de cafea, de suc sau rest de hamburger abandonat in loc necorespunzator dispare imediat.Vad si caini in gara de nord, majoritatea arata bine si sunt intr-o continua miscare, trec nepasatori printre voiajorii care uneori ii izgonesc sau le vorbesc urat.
Recomand celor care ajung prea devreme in gara sa se apropie de ghiseul de informatii pentru o doza de amuzament: vin oameni revoltati, batrani care asculta informatiile transmise pe care acestia le repeta la randul lor in mod eronat, angajatul CFR fiind nevoit din nou sa dea explicatii.Alti calatori povestesc diverse intamplari sau relateaza traseul pana la intalnirea unei situatii neprevazute, o intarziere , o legitimatie expirata sau un bilet necorespunzator.Persoana de la ghiseu este precum un copil de geniu pe care nu apuci sa-l intrebi cat face rezultatul unui calcul ca ai si primit rezultatul, respectiv ora sosirii sau plecarii trenului.
Devin serios si ma iau nervii in momentul cand este anuntata venirea trenului de Galati, mai ales daca nimeresc intr-o zi de duminica.In astfel de moment, o mare parte din populatia din gara se inghesuie catre peronul de sosire.
Vad straini, tineri, batrani, domnisoare care invata se mearga pe tocuri, femei cu sanii la vedere din cauza greutatilor carate sau pur si simplu mame alaptoare ( in special in sezonul cald).
Fie ca e vorba de gara din Bucuresti sau una mica de provincie, cei ce se intalnesc in acest loc isi dau "n" apeluri sau vorbesc minute in sir la telefon pentru a se gasi.Inainte oamenii foloseau telefonul fix sau telegrama si reuseau sa se gaseasca fara nicio problema, la ora si locul stabilit.
Legat de gara si de CFR, e absurd sa ti se ceara in momentul cumpararii biletului suma exacta sau sa vii cu banii schimbati doar pentru ca angajatul doreste sa-si tina mai usor evidenta monetara.Intr-un astfel de moment am refuzat sa respect indicatiile casierului cfr, fiind nevoit in cele din urma sa-mi accepte bancnota de o valoare mai mare.Nu am facut scandal, doar m-am impus prin tonalitatea vocii iar intr-o alta situatie deosebita, am reusit sa conving un controlor ca totul e in regula ( de data asta printr-o voce calma si umila), in conditiile in care fisa de calatorie nu era pe numele meu.Din punct de vedere uman nu era o inselaciune, am dat contravaloarea biletului adevaratului posesor, in acel moment ramasesem fara cupoanele de transport oferite de stat.Acum am cupoane nominale insa cu stampila altei faculati, pentru ca majoritatea tichetelor de transport le consum in timpul sesiunilor.... si la restante.
In ciuda atmosferei din gari sau a conditiilor de transport, trenul reprezina calea de transport preferata de mine.